top of page
Caută

Chef ≥ Sex?



La fel cum unii oameni sunt mai deschiși la riscuri și aventură, alții pot să fie mai reticenți și să prețuiască mai mult siguranța și liniștea. La fel cum unele femei sunt mai active și le vine foarte ușor să facă drumeții sau să meargă la sală, pentru unele presupune multă muncă de convingere cu sine și o motivație puternică. Pentru că suntem diferiți.

Pe același principiu merge și interesul pentru sex, sau chiar excitația în timpul actului sexual. Pentru unii e ușor și vine natural, alții au nevoie de mai multă imaginație, un context specific și stimuli care să seteze dispoziția. În special la femei.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că interesul și motivația variază pe parcursul unei relații și la fel cum variază calitatea dinamicii și avem perioade mai bune și perioade care presupun mai mult efort, când vorbim despre interesul față de sex, lucrurile pot să necesite mult mai mult efort și intenționalitate pe măsură ce relația se maturizează (ca să nu zicem că se învechește că sună urât) sau pe măsură ce familia se mărește și lucrurile se complică maxim.

Dar când e o dinamică naturală, normală și explicată de diferențe individuale, și când e o problemă reală pe care trebuie să o adresăm?

Când primim primul feedback de la partener? Când avem primele probleme în relație din cauza asta?

Greu de zis, mai ales atunci când și partenerul, la fel ca și restul oamenilor de pe planetă e supus diferențelor individuale, așteptărilor proprii și standardelor proprii. Dacă el are un interes mult mai ridicat pentru sex decât partenera, înseamnă că ea nu e ok?

Hai să vedem:

Tulburarea interesului/excitației sexuale la femei

Lipsa interesului pentru activitatea sexuală este unul din principalele motive pentru care femeile apelează la terapie sexuală și totodată principala sursă de insatisfacție și suferință în relații.

Tulburarea interesului și excitației sexuale este o disfuncție prezentă în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-V) și necesită ca femeia să prezinte un minim de trei simptome pentru o perioadă de cel puțin 6 luni:

  • Interes absent sau redus în activitatea sexuală

  • Fantezii sexuale/erotice absente sau reduse

  • Inițiativă redusă sau inexistentă la activitatea sexuală, de multe ori și lipsa de receptivitate la inițiativa partenerului

  • Reducerea plăcerii în timpul actului sexual în majoritatea sau toate cazurile (75%-100% dintre situații)

  • Reducerea sau absența dorinței din timpul întâlnirii sexuale

  • Reducerea senzațiilor sexuale genitale sau non-genitale

Asta înseamnă că două femei cu exprimări diferite ale simptomelor pot să întrunească criteriile pentru această disfuncție. Pe de o parte o persoana poate să nu simtă nicio motivație pentru sex, să respingă invitațiile sexuale ale partenerului și să nu aibă niciun fel de gânduri erotice și pe de altă parte o persoană poate să aibă mari dificultăți să se excite mental, să aibă o dorință redusă în timpul activității sexuale și să lipsească semnele fizice de excitare sexuală.



Dacă observăm o diminuare a interesului pentru sex sau o diminuare a plăcerii când vine vorba de acesta, apar multe întrebări dificile și multe emoții inconfortabile, mai ales atunci când partenerul își exprimă dezamăgirea și dorința ca lucrurile să se schimbe.

De la întrebări referitor la ce e neînregulă cu noi, la îngrijorări vis-à-vis de relație și chiar și o stimă de sine scăzută, e extrem de inconfortabil să fii în poziția în care ai vrea să ai chef să faci ceva ce nu ai chef să faci, sau să îți placă ceva ce nu îți aduce plăcere.

Așa că hai să aducem un pic de lumină:

Spre deosebire de celelalte nevoi pe care le avem, care se manifestă liniar => ne este sete – ne hidratăm, ne este foame – ne hrănim, suntem obosiți – ne odihnim, când vine vorba despre interesul și motivația femeilor pentru a face sex, modelul propus este unul integrativ, în care factorii biologici, psihologici și contextuali interacționează în declanșarea interesului și excitației sexuale. Acest model se numește “Teoria recompensei motivației” și spune că recompense sau pedepse externe sunt cauza primară a comportamentului unui individ spre deosebire de factori interni. Mai exact, dacă un comportament îmi aduce beneficii (plăcere) va apărea motivația să îl fac. Prin urmare, în absența stimulilor reali sau imaginari, slabe șanse să se declanșeze motivația și răspunsul sexual.

În cabinet și nu numai, am observat acest model funcționând pe evitarea unei pedepse, și anume, susținerea unei motivatii și a unui răspuns sexual pentru a evita dezamăgirea partenerului sau afectarea relației, însă acesta nu asigură diminuarea tuturor simptomelor sau a criteriilor – ori era redusă plăcerea sau inițiativa, prin urmare în timp suprima și mai mult motivația și condițiile necesare recompensei motivației.


Pe de o parte, e perfect normal să existe diferențe de motivație și interes într-un cuplu privind activitatea sexuală, pe de altă parte atunci când pentru o parteneră nu există niciun fel de interes, e important să se investigheze următoarele:

  • Factorii medicali – un consult ginecologic trebuie să asigure evaluarea gradului de control voluntar al musculaturii planșeului pelvin, tonusul muscular, prezența atrofiei vaginale, boli ale epiteliului, semne de infecție, etc

  • Aspecte relaționale – problemele sexuale pot să fie cauza dar și efectul unei relații nesatisfăcătoare

  • Dispoziția – instabilitatea emoțională, stima de sine scăzută, stiluri de personalitate pot influența receptivitatea sistemului sexual

  • Influențe socio-culturale – de la normalizarea masturbării până la semnificația actului sexual, ceea ce ni se spune direct sau indirect despre sexualitate poate influența interesul și motivația


Psihoeducația alături de tehnicile cognitiv-comportamentale și de mindfulness s-au dovedit a fi eficiente în adresarea factorilor de dispoziție, relaționali și influențele socio-culturale în îmbunătățirea interesului, a motivației și reducerea dinamicilor de tip vinovăție-evitare care aduc și mai multă insatisfacție personală și în relație.


Fie că e un interes care s-a pierdut la un moment dat pe parcursul unei relații, fie că e un interes care nu a existat niciodată, având în vedere multitudinea de factori care pot sa NU recompenseze motivația, e ușor de înțeles cum poate fi o situație destul de des întâlnită.

Totodată e important să recunoaștem confuzia pe care o pot aduce influențele socio-culturale care pe de o parte diminuează importanța interesului, a motivației și a excitației la femei ca fiind ceva dezirabil, dar nu critic, și pe de o parte patologizarea excesivă și inutilă a unui interes mai diminuat și a unei excitații care are nevoie de mai multă recompensă.

În acest context, vedem categorii foarte diverse care pentru aceiași problematică apelează la terapie dintr-o postură plină de vinovăție și cu multe sentimente de inadecvare și frustrare și pe de altă parte o categorie care rar apare, pentru ca nu primesc suficientă încurajare că e ceva ce merită îmbunătățit.

Și chiar dacă recunoaștem și acceptăm asexualitatea ca și o sub-identitate a expresiei sexuale, aceasta apare extrem de rar (sub 1% din populație), prin urmare indiferent de situație merită investigat și înțeles ce se întâmplă.

Toates F. An integrative theoretical framework for understanding sexual motivation, arousal, and behavior. J Sex Res. 2009 Mar-Jun;46(2-3):168-93. doi: 10.1080/00224490902747768. PMID: 19308842. B. Hall, Principiile si Practica Terapiei Sexuale, Editia a Cincea, Catharsis, 2020
24 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page